Fulgerul este rezultat in urma unui proces de descarcare electrica cauzat de o diferenta de potential electrostatic. Fulgerul se produce intre nori incarcati cu sarcini electrice diferite, iar descarcarea intre nor si pamant provoaca un arc luminos, numit traznet. Datorita diferentei dintre vitezele de propagare a luminii (cca. 300.000 km /s) si a sunetului 332 m / s, va aparea un decalaj de timp intre receptionarea vizuala si cea auditiva a fulgerului. Decalajul dintre fulger si tunet este dat de distanta dintre acesta si observator. Cu cat observatorul este mai departe, cu atat decalajul va fi mai mare.
Cercetarea fulgerelor intr-un mod mai serios a inceput odata cu Benjamin Franklin.
Benjamin Franklin a demonstrat ipoteza ca traznetul este rezultatul tensiunii dintre nori si pamant cu ajutorul unui zmeu de hartie cu care a declansat fulgerul in prezenta norilor de furtuna, in anul 1752.
Formarea fulgerului
Fulgerul este o descarcare electrica, iar atunci cand ia nastere produce un echilibru electric intre straturile norului de furtuna. Pentru a lua nastere un trasnet intre un nor si pamant trebuie sa existe in prealabil tensiuni de cateva zeci de milioane de volti, iar fenomenul, care este o scanteie de descarcare electrica, sa aiba o tensiune de aproximativ 3 milioane de volti / metru. Puterea de strapungere a fulgerului este data si de umiditatea aerului.
Un fulger atinge in medie lungimea de 1 – 2 km, iar in zonele tropicale unde umiditatea aerului este mai ridicata, fulgerul poate atinge 2 – 3 km lungime. In nori s-au observat fulgere cu o lungime de 5 – 7 km, iar cu ajutorul radarului pentru fulgere, unele ce ating 140 km lungime.